Explorare 27®, 5 – 11 august 2017

Explorarea 27® vă oferă mijloacele pentru a putea experimenta, timp de o săptămână, o imersiune profundă în starea Focus 27 și posibilitatea experimentării numeroaselor sale funcții. Aceasta este o săptămână de pionierat în cercetarea și explorarea de vârf a stărilor de conștiință extinsă.

În ultima noapte a programului Lifeline, lui Bob Monroe îi făcea mare plăcere să se întâlnească cu participanţii și să îi încurajeze să descrie natura experienţelor pe care le-au trăit în Focus 27. Călătoriile sale, în cea mai mare parte, l-au dus pe Bob în Centrul de primire din Parc și, în mod clar, aceasta este o zonă mult mai vastă decât a realizat el anterior, care cuprinde multiple oportunităţi unice pentru o continuă explorare de vârf. Această explorare aprofundată este realizată în programul Explorarea 27.

Participanții, în timp ce vizitează Centrul de Educaţie, Centrul de Vindecare și Regenerare şi Centrul de Planificare, primesc informaţii relevante pentru propriile lor misiuni, precum şi o înțelegere mai profundă a „imaginii mai mari”. Caracteristici speciale includ vizite în Centrul Pământului – o călătorie sacră, care de multe ori produce revelația unei noi înțelegeri şi aprecieri pentru Mama Pământ şi darurile preţioase pe care ea ni le oferă.

Spre finalul programului participanții se aventurează în teritorii neexplorate anterior. Focus 34/35 este zona de „Reuniune” descrisă de Bob Monroe în cartea lui „Călătorii Îndepărtate”, iar explorarea acestor teritorii trezesc frecvent noi percepții și senzații, precum şi o calitate singulară a unităţii şi unimii. Aducerea experienţelor de Acolo şi integrarea acestora prin ancorarea fermă în Aici, produce o cunoaștere deosebit de avantajoasă şi plină de satisfacţii ale acestor aventuri multidimensionale.

Condiţii de participare:

absolvirea programelor Gateway Voyage și Lifeline ori Guidelines.

Locuri limitate la max. 14 persoane.

Facilitator: Psih. Ritta Nicoară – trainer TMI rezidențial și Outreach

Broşura Programului Exploration 27
Cei care doresc să participe la acest program se pot înscrie la:

Ritta Nicoară:

mail: ritta@hemi-sync.ro, rittanicoara@yahoo.com, tel: 0744 – 11.84.76

Despre programul Exploration 27:


← Înapoi
Suntem parte a organizaţiei mondiale The Monroe Institute (TMI), fondată de Bob Monroe în SUA, la începutul anilor '70.
Robert Monroe a fost unul dintre cei mai faimoşi cercetători şi exploratori contemporani ai conştiinţei umane. Mesajul cel mai important pe care Bob Monroe l-a adus cu el din explorările sale îndepărtate este cuprinsă în Afirmaţia Gateway, care începe cu:

"Sunt mai mult decât corpul meu fizic. Fiindcă sunt mai mult decât materie fizică pot să percep ceea ce este dincolo de tărâmul lumii fizice"

El a lăsat ca moştenire umanităţii un sistem de dezvoltare a conştiinţei, extrem de comprehensibil, bazată pe tehnologia Hemi-Sync®, prin care oricine poate explora tărâmurile necunoscute ale conştiinţei, dincolo limitările spaţiului şi timpului.
Află mai multe